Născut la Ayr în jurul anului 1686, dintr-un tată calvinist şi o mamă anglicană, încă din adolescenţă cavalerul scoţian Andrew Michael Ramsay abandonează preceptele bisericii prezbiteriene pentru a se îndrepta spre o religie «a iubirii pure», dezgustat de «îngrozitoarea dogmă a predestinării».

Un iacobin convins, nevoit să emigreze în Franţa în căutarea echilibrului spiritual, discipol fervent al lui François Fénelon, care îl converteşte la catolicism, secretar al lui «Madame» Jeanne Guyon, preceptor al prinţului Charles Edward Stuart, apoi al urmaşilor Casei de Bouillon, scriitor şi filosof fecund, înnobilat de regele Ludovic al XV-lea, le «Bien-Aimé», cu titlul de «Chevalier de Saint-Lazare» iar de către «tânărului pretendent» cu cel de «Baronet de Scoţia», Ramsay a primit şi consacrarea academică, fiind admis în prestigioasa academie «Royal Society» graţie lucrărilor sale asupra lui Francis Bacon. Personalitate remarcabilă a începuturilor masoneriei moderne, Ramsay a fost iniţiat în martie 1730 la Londra şi primit ca membru în aristocratica «Horn Lodge». La Paris, a fost orator al lojii lui Charles Radclyffe Derwentwater, iar discursul său a fost compus pentru «a ura ducilor bun-venit sub Acacia». Mort la Saint-Germain-en-Laye în mai 1743, Ramsay nu a cunoscut Înaltele Grade dar cuvântarea sa a exercitat o mare influenţă asupra Masoneriei francofone după ce Louis-François de La Tierce a reprodus-o în continuarea traducerii Constituţiilor lui James Anderson din 1742.

Gradele noastre cavalereşti îşi datorează practic existenţa afirmaţiei sale curajoase conform căreia Francmasoneria ar fi fost fondată de către cruciaţi, conexiune considerată suspicioasă și suscitând ironia anglo-saxonilor, începând cu scrierile lui Albert Mackey. Această opinie era diametral opusă celei emise de pastorul Anderson, care credea că ordinele militare şi religioase împrumutaseră «o mulţime de practici solemne» de la străvechea «Confrerie a Masonilor», în decursul secolelor. Oricum ar sta lucrurile, textul ne dă o imagine clara asupra scopurilor Masoneriei, aşa cum au fost gândite în Franţa de-a lungul epocii de înflorire a Înaltelor Grade: «de a forma oameni», de a-i uni printr-o «teologie a inimii» într-o singură «naţiune spirituală», de a munci pentru progresul «ştiinţelor folositoare şi al artelor liberale».

Cel mai vechi discurs masonic cunoscut este cu siguranţă cel rostit către «Grand Lodge of London» de Jean-Téophile Désaguliers la celebrarea Sf. Ioan de Vară din 1721, după alegerea Ducelui de Montagu ca Mare Maestru. Tema tratată cu aceasta ocazie festivă era «Masonii şi Masoneria», ca şi în cazul celorlalte cuvântări ţinute în următorii ani.

Prin urmare, discursul lui Ramsay vine în continuarea tradiţiei englezeşti, dar marchează totuşi un moment de cotitură, fiind primul redactat cu scopul de a ura bun-venit noilor iniţiaţi. Aşadar, prezintă o perspectivă generală asupra Ordinului masonic, a originii sale, a scopurilor pe care şi le propune, precum şi o idee precisă a ceea ce se aşteaptă de la membri săi. Discursul are un profund caracter didactic, într-o formă elegantă şi elaborată, dovedind erudiţia vastă şi imaginaţia vie ale autorului printr-o abundenţă a citatelor şi a referinţelor istorice. Forţa, generozitatea şi claritatea ideilor exprimate aici păstrează amprenta personalităţii marcante a Cavalerului de Ramsay.

In lojile constituite de către «Grand Lodge of London» nu exista funcţia de orator la vremea respectiva. Dar, începând cu 1736 este cert că Ramsay era deja oratorul titrat al lojii «Louis d’Argent», stabilită la Orientul Paris.

Opt versiuni antume, copiate sau imprimate, s-au păstrat până azi însă numai două dintre acestea par să fie fidele textului original. Prea Ilustrul Frate Alain Bernheim 33˚ îi consacră acestui subiect interesant volumul «Ramsay et ses deux discours», Paris, Editions Télètes, 2011.

Prima variantă, numită «Discursul Domnului Cavaler de Ramsay, rostit în loja Sf. Ioan pe 26 decembrie 1736» și relevată de eseistul Albert Lantoine, se găseşte manuscris la biblioteca din Épernay, figurând într-o colecţie de texte masonice. Era ajunul sărbătorii Sf. Ioan Evanghelistul, zi în care Derwentwater avea să fie ales Mare Maestru…

Cea de-a doua versiune, pe care noi o vom reproduce in continuare cu adnotările necesare, a fost publicată în 1738 și se intitulează «Discursul Domnului de Ramsay, Marele Orator al Ordinului, rostit la ceremonia de primire a Francmasonilor». Se pare că este cea conformă cu textul înaintat de către Ramsay însuşi pe 20 martie 1737 cardinalului si ministrului de stat André-Hercule de Fleury.

Discursul, adeseori citat in ateliere dar nu totdeauna urmat(!), are două părţi considerate de noi distincte: prima tratează «despre calităţile necesare pentru a deveni francmason şi despre ţelurile pe care şi le propune Ordinul», cealaltă povesteşte «originea şi istoria Ordinului». Plagiat sau nu, acest minunat discurs a avut o mare influenţă asupra Masoneriei franceze de sec. XVII, atât pe plan spiritual, cât şi pe plan intelectual, fiind la originea îmbogăţirii Ordinului cu numeroasele grade cavalereşti, dintre care cea mai mare parte au fost integrate Ritului Scoţian Antic şi Acceptat.

Iată motivele principale datorită cărora discursul Cavalerului de Ramsay figurează, fără doar şi poate, printre textele fundamentale ale Ritului nostru, dezvoltând poetic ideea de fraternitate universală care ne animă.

Descarcă traducerea din franceză a discursului lui Ramsay în format PDF: