«Alianţa Internaţională Masonică Scoţiană», cunoscută şi sub acronimul de A∴I∴M∴E∴, are scopul declarat de a aduna împreună toate Supremele Consilii regulare din lume, pentru a se recunoaşte astfel reciproc prin respectarea strictă a tuturor principiilor şi criteriilor de regularitate în practica Ritului Scoţian Antic şi Acceptat. Stabilind într-un cadru oficial reuniuni periodice menite să promoveze cooperarea internaţională şi să consolideze sprijinul reciproc, toate Supremele Consilii membre doresc să implementeze astfel acțiuni comune care să ducă la o păstrare nealterată a Tradiţiei iniţiatice precum şi la răspândirea spiritului etic al Ritului.
Toamna anului 2015 a reprezentat un moment culminant pentru Supremul Consiliu al României, ţara noastră deţinând temporar preşedenţia A∴I∴M∴E∴ prin persoana Prea Ilustrului Frate Ruslan OPRESCU 33˚, Prea Puternic Suveran Mare Comandor.