«Ordo ab Chao», trei cuvinte împrumutate, a căror traducere pare evidentă: ordine din haos! Trei cuvinte care, luate împreună, reprezintă poate cel mai mare mister al Universului…

Etimologic, “ordine” vine din limba latină (ordo), iar “haos” din greacă (χάος, khaos), unde înseamnă “prăpastie, abis” dar, de-a lungul timpului, fiecare dintre aceste cuvinte s-a încărcat cu o multiplicitate de sensuri, atât în vorbirea curentă, cât şi în cultură.

A existat mereu o opoziţie complementară între haos şi ordine, fenomene dinamice care se produc unul pe celălalt: din haosul iniţial s-a născut ordinea cosmică. Haosul este masa amorfă iniţială din care Creatorul a făurit Universul ordonat.

Eterna luptă dintre ordine şi dezordine, dintre armonie şi haos, reprezintă o trăsătură profundă a modului în care oamenii percep Universul, fiind prezentă în atâtea culturi… De exemplu, în cosmologia Greciei antice haosul era deopotrivă golul primordial al Universului şi lumea subpământeană, în care sălăşluiau morţii. În teologia Vechiului Legamânt “pământul era netocmit şi gol; întuneric era deasupra adâncului…“ (Facerea 1:2) etc.

Ordinea echivalează cu binele, iar dezordinea cu răul, doi poli opuşi în jurul cărora gravitează tălmăcirile pe care le dăm Lumii. Omenirea se straduie să înţeleagă natura, să caute legile guvernatoare ale Universului şi astfel să scoată ordinea din haos. Din ordinea ideilor sau a vorbelor rezultă ordinea morală, cu regulile ei bine stabilite și pe care dacă o nesocotești, primești pedeapsa divină.

O societate bine echilibrată ştie să alterneze ordinea statornică a Lumii cu momentele în care, în mod controlat, limitat, dar constant şi periodic, reuşeşte să pună în operă haosul, astfel încât capacitatea fertilizatoare a acestuia să fie prezentă şi să reactiveze forţele creatoare ale Fraternităţii.

«Ordo ab Chao» să fie o deviză masonică? De ce nu? Oare nu este francmasonul cel care învață să-și ordoneze permanent viața și gândirea, plecând de la anticul îndemn delfic? Trebuie să fim atenți la simplitatea aparentă, precum și la interpretări… Ordine da, dar care ordine anume? Și acest cuvânt, haos, ce înseamnă cu exactitate? Cum să aplici omului un termen care vine din Tradiție, ce exprimă starea Universului înainte de a deveni Cosmos?

De creaţie relativ recentă, «Ordo ab Chao» traduce ordinea şi armonia interioară în relaţie cu cea a Universului, dar şi apartenenţa la un Ordin iniţiatic, structurat şi ierarhic, adevăratul moștenitor spiritual al Sfântului Imperiu, reprezentat de Supremele Consilii regulare. Influența Tradiției asupra Ritului, un ansamblu de reguli si de ceremonii, îi determină pe masonii scoțieni să devină o componentă constitutivă, conştientă și activă a unui cosmos ordonat și purtător de semnificaţii.

Misterioasa deviză, care ne individualizează, poate fi înțeleasă în diferite moduri: lămurirea confuziilor din trecut privind apariţia gradelor şi modul lor de conferire, nevoia de a le ordona dar şi de a le echilibra, credinţa într-un principiu transcendent sau o mărturie a dorinţei de progres a iniţiatului, de şlefuire spirituală neîncetată.      Din punct de vedere istoric, se pare că aceasta a fost înscrisă pentru prima dată de Col. John H. Mitchell pe patenta datată “21 Februarie 1802” și emisă de către Supremul Consiliu – Mamă de la Charleston Prea Ilustrului Frate Alexandre François Auguste de Grasse-Tilly. Considerăm că adoptarea devizei pe însemnul heraldic ar fi fost impusă de regăsirea unei “înalte ordini”, ce punea capăt anarhiei numeroaselor grade ale Scoţianismului din sec. al XVIII-lea, dovedindu-se favorabilă unei transmiteri iniţiatice coerente. Din punct de vedere istoric se justifică perfect, evocând ordinea găsită (şi comunicată) pe cele două Emisfere prin stabilirea Jurisdicţiei de Sud a S.U.A. la 31 Mai 1801, o instituție necesară pentru gestionarea Ritului. Astfel au apărut premisele unei organizări unitare, care se impunea atât în interesul Ordinului, cât şi al statului de drept. Dacă haosul este calea spre ordine, s-a simţit nevoia de a disciplina membrii, epurând, clasând şi depunând eforturi pentru a ordona diferitele grade, care continuau să apară neîncetat. Societatea fraternă s-a perfecţionat treptat, sistemul a fost desăvârşit iar Scoţianismul a ieșit victorios din haos, dezvoltând o ierarhie a gradelor dar şi o ierarhie administrativă, care se află într-o relaţie de dependenţă.

Pentru un francmason scoțian, devotat cauzei Ordinului, haosul mitic nu este doar o lume fizică persistentă într-o stare anarhică și primitivă. Este acel haos pe care Omul îl întâmpină cautând Perfecțiunea, ce simbolizează suferința și deruta Spiritului uman, precedând minunata călătorie spre o viață spirituală în Pace și Fraternitate.

Misiunea sublimă este de a extrage ordinea din haos cu zel şi fidelitate, fiecare după capacităţile şi posibilităţile sale. Francmasonul formează astfel un lanț inițiator, transmis de-a lungul vremurilor, care dă forță și vigoare Ordinului. Un Ordin atemporal, datorită legii și organizării sale, care nu poate fi supus unor variații semnificative.

Purtător de gnoză, Ordinul a moștenit reguli intangibile care constituie Tradiția pură şi autentică, iar prima noastră datorie este să o transmitem mai departe, aşa cum am primit-o. Ordinul Scoțian a reușit să supraviețuiască tuturor vicisitudinilor și nedreptăților prin voința adepţilor. A triumfat peste nenumărate haosuri datorită credinței nestrămutate manifestată de membrii săi, precum și datorită capacității acestora de a se adapta permanent noilor idei progresiste.

«Ordo ab Chao» sau «Ordine pornind de la Haos» este un enunţ ezoteric ce rezumă pe scurt întregul proces iniţiatic şi evoca apariţia Universului, descrisă în Volumul Legii Sacre, urmată de o succesiune de cicluri de ordini şi dezordini, după aceeaşi schemă. Ordinea şi haosul sunt consecinţele trecerii de la sacru la profan, care probează conceptul dualităţii şi reciprocităţii. Sub impulsul Verbului, haosul primordial se organizează în «Cartea Facerii», ceea ce înseamnă apariţia unor interacţionări între elementele lumii vizibile, care funcţionează potrivit celei de a 3-a legi a lui Newton.

«Ordo ab Chao» implică noţiunea de M.˙.A.˙.A.˙.U.˙. în calitate de Principiu ordonator, imposibil de definit sau de negat, conform perspectivei deschise şi tolerante a Conventului universal de la Lausanne (1875).

Tenebrele generate de uciderea lui Hiram Abiff suspendă ordinea sacră a Şantierului. Pentru a o restabili, cel dispărut trebuie înlocuit ca astfel ternarul fondator să poată lucra în continuare şi să transmită meşteşugul, să-i găsească pe asasini şi să se facă dreptate. Numai în aceste condiţii va domni din nou «Ordo ab Chao» pe Şantier iar Opera de creaţie va fi desăvârşită.

Chemând “din întuneric la Lumină”, deviza este pusă în practică începând cu Primul grad simbolic, prin “poziţia la ordin”. Aplicarea înţelesului tăinuit se regăseşte la sublimul grad de Maestru Mason, mai întâi datorită morţii simbolice a candidatului (haos) care, atunci când este readus la viaţă, se ridica “mai radios ca niciodată” (ordine), anunţând împlinirea unui nou ciclu prin trecerea de la Echer la Compas.

Pe un alt plan, această formulă trimite la înţelepciunea “tenebrelor superioare ale Genezei”. Întunericul corespunde lumii profane din care vine candidatul iar, când acesta primeşte Lumina devine iniţiat. Procesul iniţiatic se suprapune în totalitate celui cosmogonic, ceea ce face ca “naşterea” Ucenicului să fie întru totul comparabilă cu naşterea cosmosului. Ca “ordine” sau ansamblu ordonat al posibilităţilor, cosmosul nu doar că provine din haos, stare “non-ordonată”, ci este efectiv generat de acesta. Aplicarea activă a devizei cere iniţiatului demararea procesului de realizare spirituală, ce va face să crească flacăra pâlpâitoare a Luminii primită la iniţiere. Ordinea, pe care a făgăduit să o aducă în el însuşi, este angajamentul de luptă împotriva răului, hotărârea de a pune ordine în pornirile lumeşti şi în forţele contradictorii care îl abat din drum. Prin practica acestei devize, iniţiatul este recunoscut ca războinic solitar în slujba celor mai înalte virtuţi, ceea ce constituie de fapt datoria sa, necesară regăsirii şi întrupării Cuvântului pierdut.

Haosul reprezintă materia primă pe care iniţiatul este chemat să o organizeze de unul singur. Orice piatră smulsă din munte trebuie făţuită şi şlefuită pentru a servi construcţiei Edificiului. În cea mai evidentă dintre interpretări, haosul este profanul ca produs grosier al naturii, cel care nu a primit iniţierea şi deci nu a intrat în Ordin. Simboluri tradiţionale, tenebrele ilustrează întotdeauna starea latentă, posibilităţile nemanifestate, adică haosul, în timp ce Lumina corespunde lumii manifeste, unde posibilităţile au trecut în act, adică cosmosul. Această Operă s-a realizat, determinat şi cu măsură, prin propagarea de raze pornite dintr-un punct central, pătruns de “răsunetul” Cuvântului de la începutul începuturilor: “Să fie lumină!”

Prin afişarea între Coloanele gemene, la Occident, a devizei «Ordo ab Chao», Ritul nostru subliniază importanța legăturilor dintre aceste două principii fundamentale, pe care ritualurile le aduc în lumină. De asemenea, vine cu o contribuție originală la problematica ordinii și haosului: consideră haosul ca o primă manifestare a ordinii și sacrului, ca un obstacol în calea progresului spiritual, dar și ca un conflict întotdeauna prezent, deschizând un teritoriu de acțiune pentru perfecționarea Umanității.

Este esențial să ne amintim că deviza centrală «Ordo ab Chao» vine după proclamarea “existenței unui Principiu creator, cunoscut sub numele de M.˙.A.˙.A.˙.U.˙. ”, la care Primitorul aderă în momentul inițierii sale ca Ucenic. De asemenea, însuşi principiul ordinii este un Principiu creator. Prin urmare, haosul nu reprezintă o cauză primară a fiinţei, ci o stare care precedă Creația și care este pe deplin integrat în planul M.˙.A.˙.A.˙.U.˙. . Cele două abordări sunt astfel păstrate în spiritualitatea Ritului: căutarea transcendenței Principiului, care conduce ascensiunea masonică dincolo de orice creație exterioară și de orice expresie a spiritualității, căutarea inteligibilității și a semnificației Universului, în toate manifestările sale. Spiritualitatea Ritului constă în a reduce cunoștinţele dobândite la Unitatea Principiului, începând prin cunoașterea de Sine, aceea a naturii sale adânci care leagă omul de Creator, în spirit și în ideal.

Direcţiile trasate prin inițierea masonică sunt cele ale ordinii sacre, ale legilor prin care M.˙.A.˙.A.˙.U.˙.  s-a observat pe Sine și pe care orice Francmason trebuie să le aplice în viață. Cu alte cuvinte, este vorba de şlefuirea “pietrei brute” pentru a-i da forma potrivită destinaţiei – prima manifestare a virtuților Omului, apoi de a ajunge la “piatra cubică ascuţită” a inițiatului, trecând astfel de la starea de haos primordial la conștiința clară a unei ordini cosmice, a Logosului închinat legământului cu Principiul Creator.

Binele și răul, lumina și întunericul, spiritul și materia, dreptatea și despotismul etc. sunt doar forme ale stăruinței necesare la construirea unei Fraternități spirituale, ale unei contradicții active între ordine și haos. Datoria restaurării ordinii inițiatice mobilizează libertatea de determinare a tuturor Fraţilor, pentru că haosul, cel care generează pasiuni și temeiuri în afara legii morale, este prezent pretutindeni. Prin urmare, eradicarea forțelor haotice nu este o condiție prealabilă, ci un obiectiv inițiatic al exercitării Libertății. Masonul scoţian, tot mai disciplinat, mai puternic şi mai încrezător, se străduieşte să identifice diferitele forme simbolice de rezistență a materiei la lumină, justificând astfel necesitatea perfecționării și transformării.

Criteriu de regularitate, deviza «Ordo ab Chao» trebuie să funcționeze pentru iniţiat ca un ordin imperativ și ca un avertisment clar. Dar, printr-o inversare dialectică, face ca iminenţa haosului să fie domeniul de acțiune al libertății umane, fără de care ordinea M.˙.A.˙.A.˙.U.˙. nu ar fi impusă conștiinței noastre. Această ordine este idealul urmărit de orice inițiat, care-i permite să fie o imagine a Divinităţii, printr-o evoluţie permanentă.

Eterni căutători, aderând la deviza «Ordo ab Chao» recunoaștem existența unui Principiu al ordinii în Univers! Trebuie să intrăm în lumea metafizicii pentru a încerca să-i dăm sens, să desluşim crearea Universului, dar și facerea lumii interioare a viitorului inițiat. Trebuie să ne amintim primirea sub bandou și sentimentele contradictorii care ne asaltă mereu, trăind mitul începutului care ne-a deschis conştiinţa către mister. Primele trei grade sunt de fapt o reflectare a acestei tulburări, iar când abia începem să ne punem ordine în minte, un eveniment major zdruncină dureros tot ceea ce era rânduit în viața noastră: asasinarea Maestrului fondator, artizanul Templului. Revenim la haosul lumii profane de dinainte de inițiere, cu alte cuvinte nu mai progresăm în demersul nostru inițiatic și ne întoarcem la “proba pământului” din Cabinetul de Reflecţie.

Conform devizei «Ordo ab Chao», ne imaginăm că R.˙.S.˙.A.˙.A.˙. s-a născut din dorința promotorilor săi de a construi un Rit coerent, sau cel puțin suficient de solid, care să se refere la o perspectivă organică profundă, încă de la inițiere. Această perspectivă este de esență gnostică sau hermetică, după cum o atestă diferitele grade de cunoaştere, care presupun un nivel al secretului.

În lumea fiecăruia dintre noi, mărginită în timp și spațiu, există o ordine mai mult sau mai puţin declarată, de care ne ţinem inconştient sau semiconştient în viaţa de zi cu zi. Trăind armonios şi responsabil, un suflet liniştit cu o minte echilibrată aşează mereu haosul vieţii cotidiene (sau agitaţia exterioară) într-o ordine firească.

«Ordo ab Chao» este deci o formulă iniţiatică în sensul că ne dezvăluie datoria și libertatea noastră, prin urmare dreptul pe care îl avem! Acest drept este reamintit de «Deus meumque Jus», ca o consecință a primei: «Deus», precizarea ordinii, «meumque Jus» justificarea drumului parcurs. Inițiatul trebuie să țină seama de acest imperativ, lăsând deoparte orice constrângere profană. Prin asocierea celor două sintagme generice putem rezuma învățăturile practicate: parcurgând algoritmul inițiatic al Ritului, francmasonul capătă o credință fermă și un comportament ireproșabil, iar astfel va reuși să restabilească ordinea din haosul unei lumi aflată într-un puternic declin moral și ideologic.

Adevărată Libertate nu poate fi decât cunoaștere, iar această CunoaŞtere este dobândită paradoxal prin supunere, prin practica virtuților și prin respectarea angajamentelor. Nu putem atinge un nivel superior de Cunoaştere decât prin meditaţie şi prin exerciţiu, deschizându-ne spiritul în faţa imanenţei şi transcendenţei Principiului universal. Ordinea să domnească asupra Haosului, iată crezul identităţii noastre comune care trebuie să ne călăuzească acţiunile şi să ducă la dezvoltarea coeziunii. Este viziunea clară şi modelul consacrat al unei legitimităţi superioare, provenită din Principiul creator: ordinea veritabilă despre triumful Luminii asupra întunericului, acea ordine care rezultă din domnia Spiritului şi a Iubirii.

Rod al imaginaţiei creatoare, enunţul rezumă practic raţiunea noastră de a fi, specificitatea, găsind unitatea prin armonia multiplicităţii. Haosul este pasajul obligatoriu pentru a trece la ordine, fiind necesar “să adunăm ceea ce s-a risipit” pentru a construi Templul ideal, sensul iniţierii masonice. Fără ordine nimic n-ar exista, la fel cum fără haos nimic n-ar evolua.

Lipsa Ordinii înseamnă absența unui scop anume iar Francmasoneria de R.˙.S.˙.A.˙.A.˙.  are unul bine definit, filosofic, social şi umanitarist: uniunea, fericirea, progresul şi bunăstarea Familiei Umane, în general şi a fiecărui Om, în particular. Doreşte să educe oamenii liberi prin căutarea armoniei cu Sinele, practicând introspecţia, lucrând cu simboluri, învăţând să recunoască raţiunea, intuiţia şi imaginaţia, unind voinţa de a munci cu dorinţa de a şti mai mult şi cu iubirea aproapelui.

Aşa cum spunea Cavalerul de Ramsay în celebrul său discurs: «Ordinul francmasonilor a fost  instituit pentru a forma oameni! Pentru a forma oameni binevoitori, buni cetăţeni şi buni supuşi, incapabili să-şi încalce promisiunile, fideli adoratori ai Dumnezeului prieteniei, dornici mai curând de virtute decât de răsplată.» Dar angajarea în orice demers iniţiatic impune reguli de ascultare şi de fidelitate iar dacă pierdem ordinea vom pierde Ordinul, adică gloria trecutului, valorile prezentului şi aspiraţiile viitorului. Respectând caracterul frăţesc care ne uneşte prin jurământ, Supremul Consiliu al României, autoritate regulatoare, ramâne o instituție în măsură să garanteze condițiile pentru menţinerea unei căi inițiatice autentice.

Există Speranța într-o reformă spirituală, iar provocarea noastră cea mai mare este să păstrăm cu sfinţenie principiile tutelare, forţa morală şi disciplina Ordinului. Fie ca deviza «Ordo ab Chao» să fie adânc gravată în inima fiecăruia dintre noi, «să ne inspire conduita în lumea profană, să ne ghideze viaţa, să fie Lumină pe Calea noastră.»

Poate vom înțelege că Francmasoneria este mult mai mult decât simbolism și ritual…

Am zis!