SPIRITUALITATEA R∴S∴A∴A∴

Originile Ritului Scoţian Antic şi Acceptat, datând încă din sec. al XVIII-lea, nu pot fi privite decât într-o strânsă legătură cu istoria Franţei şi implicit a Occidentului.

Geneza si istoricul spiritualităţii Ritului Scoţian Antic şi Acceptat

Pentru Francmasonii acelei epoci, ca şi pentru cea mai mare parte a contemporanilor lor, spiritualitatea era eminamente religioasă. Omul putea fi teist, deist, panteist, mai rar ateu sau agnostic. «Marele Arhitect al Universului» îl reprezenta atunci pe «Dumnezeul» religiilor revelate sau, pentru filosofi, «Dumnezeul» unei religii naturale, raţională şi capabilă astfel să unească toţi oamenii, fără discriminare.

Apariţia Înaltelor Grade, înca din prima jumătate a sec. al XVIII-lea, pe lânga cultele recunoscute oficial, a introdus noi surse de spiritualitate în ritualurile masonice: ermetismul, gnosticismul, cabalismul, rosicrucianismul sau templierismul, fără a fi contestată însă existenţa unui «Mare Arhitect al Universului». Astfel se va elabora progresiv spiritualitatea Ritului Scoţian Antic şi Acceptat, trăgându-şi esenţa din Biblie şi din ceea ce avea să supravieţuiască din ezoterismul Vechilor Tradiţii.

Pe parcursul sec. al XIX-lea, gândirea filosofică a facut o distincţie clară între domeniul cunoaşterii şi cel al credinţei. Îndepărtată treptat prin teoriile deterministe şi evoluţioniste apărute, intervenţia divină nu a mai fost necesară pentru a explica originea lumii şi a creaturilor sau pentru a specula cu un scop anume: faţa ascunsă a Universului, „sacrul”, dimensiunea spirituală a Omului, absoluturile morale s-au înclinat înaintea singurei realităţi a lumii exterioare. Adâncit într-un Univers fără cauză, fără suflet şi fără intenţie, Omul, aflându-se singur faţă în faţă cu el însuşi, s-a refugiat în raţionalism, agnosticism şi materialism. Prin urmare, această evoluţie a spiritului a provocat reacţii radicale ale Cultelor şi ale conservatorismului.

Dezbaterile filosofico-religioase care au răscolit cea de-a doua jumătate a sec. al XIX-lea au atins sfera masonică şi au provocat în cadrul lojilor „disputa Marelui Arhitect al Universului”, în special în ţările catolice. Cu scopul de a mai domoli spiritele, Supremul Consiliu al Franţei (SCdF 1804) a cerut reunirea unui Convent Universal, care s-a întrunit la Lausanne, 6-22 septembrie 1875. Delegaţii celor 11 Supreme Consilii participante au hotărât să nu-l mai echivaleze pe «Marele Arhitect al Universului» cu «Dumnezeul» religiilor, ci să propună niște formule cu caracter universalist:

  • Creator Superior;
  • Principiu Creator;
  • Forţă Superioară.

Din păcate această iniţiativă lăudabilă a devenit imediat sâmburele unor noi polemici: anumite Supreme Consilii, în special cele anglo-saxone, pe care nu le interesau condamnările pontificale şi care erau mai puţin preocupate de laicitate, au refuzat să mai ratifice Convenţia de la Lausanne, pe care însă o aprobaseră deja în unanimitate. Au început să apară treptat divergenţe între Supremele Consilii, în funcţie de concepţia pe care au adoptat-o referitoare la Marele Arhitect al Universului; din păcate aceste dispute persistă şi în zilele noastre.

În ceea ce priveşte Supremul Consiliu al României, acesta s-a încadrat în perspectiva spiritualistă şi universalistă de la Lausanne. Prin faptul ca nu identifică pe Marele Arhitect al Universului cu «Dumnezeul» religiilor, se plasează pe un plan spiritual deschis şi tolerant, Spiritul nefiind limitat doar la contextul Religiilor Cărţii. Această concepţie nu este aşadar în opoziţie cu alegerea mai restrictivă a Supremelor Consilii teiste, deoarece o include pe cea din urmă. Interpretarea «non-religioasă» a «Marelui Arhitect al Universului», considerat de către Supremul Consiliu al al României ca fiind un Principiu imposibil de definit sau de negat, previne orice speculaţii inutile pe această temă. Fiecare dintre membrii Jurisdicţiei noastre își păstrează totala libertate de conştiinţă asupra concepţiei personale referitoare la «Marele Arhitect al Universului», cheia de boltă a Ritului. Astfel, Supremul Consiliu al României poate primi pe oricine, oricare ar fi opiniile sale, cu condiţia să fie liber şi de bune moravuri.

Fidel Regulii imemoriale a Ordinului Masonic, Supremul Consiliu al României pretinde ca BIBLIA – Volumul Legii Sacre şi simbolul spiritualităţii, să fie prezentă şi deschisă în timpul lucrărilor tuturor atelierelor sale. Conservând simbolurile în toată puritatea lor, legendele şi formele rituale ale Ritului Scoţian Antic şi Acceptat, printr-o legatură profundă de prietenie stabilită cu «SCdF 1804», a păstrat de-a lungul timpului caracterul iniţiatic, oferind astfel membrilor săi o posibilitate reală de trezire spirituală.

Specificitatea spiritualităţii Ritului Scoţian Antic şi Acceptat

Ritul Scoţian Antic şi Acceptat practicat de Jurisdicţia noastră postulează existenţa unui Principiu Creator, ca fundament spiritual al Universului. Neavând nicio prejudecată religioasă sau filosofică, rămâne astfel străin controverselor: neutralitatea şi universalitatea sa facându-l să treacă dincolo de toate acestea. Lăsând membrilor săi libera determinare şi practica personală a convingerilor, care nu îl preocupă, Supremul Consiliu al României își îndeamnă membrii să-şi exprime toată măsura libetăţii lor de conştiinţă şi să-şi păstreze mereu credinţa în perfectibilitatea Omului. Propune adepţilor săi o cale iniţiatică tradiţională în treizecişitrei de grade, prin practicarea Ritului permiţându-le să-şi clădească viaţa interioară spre un nivel tot mai mare de spiritualitate. Această cale îi invită să devină adepţi ai Principiului creator în lume, să resimtă unitatea Vieţii, să devină solidari oricărei existenţe. Luând în considerare relaţiile dintre «Echer şi Compas», «Pământ şi Cer», material şi spiritual în Om, Ritul Scoţian Antic şi Acceptat îşi angajează adepţii să-şi întoarcă privirea spre Lumină şi să acţioneze. Trezirea spirituală pe care acesta o induce trebuie să se concretizeze aici şi acum, în viaţa lor cotidiană precum şi în angajamentul personal şi responsabil la dezvoltarea societăţii.

Aderând la deviza «ORDO AB CHAO», Masonul de Rit Scoţian Antic şi Acceptat recunoaşte existenţa unui principiu al Ordinii în Univers. Deviza «DEVS MEVMQVE JVS» îi arată natura sa duală:

  • divină, revelând Fiinţa Universală din care provine;
  • umană, supunându-și acţiunile unei singure determinări, aceea a conştiinţei sale de om liber.

Prin invocaţia «Întru Gloria Marelui Arhitect al Universului», masonul scoţian nu se obligă să onoreze o entitate divină personalizată, ci să mărturisească admiraţia reverenţioasă pe care i-o inspiră Misterul Creaţiei în lume. Dedicându-i lucrările sale, cu ajutorul Ritului şi prin practica acestuia, îşi manifestă intenţia de a se consacra realizării idealurilor inspirate de Spirit.

O spiritualitate deschisă spre sec. al XXI-lea

În sec. al XX-lea, cea mai mare parte a ideologiilor filosofice, religioase sau politice şi-au dovedit inadecvarea, limitele şi eşecul. O înnoire a gândirii spirituale şi a eticii se dovedeşte necesară pentru redresarea stării în care se află astăzi Umanitatea. Confruntându-se cu o globalizare eminamente materialistă care destabilizează sau dezrădăcinează indivizii, sărăceşte sau ruinează anumite ţări, perverteşte sau exacerbează relaţiile internaţionale, Ritul Scoţian Antic şi Acceptat, practicat în jurisdicţia Supremului Consiliu al României, tolerant, spiritualist şi umanist, universalist şi unificator poate să ofere contemporanilor aflaţi în căutarea sensului şi a perspectivelor existenţialiste, o cale de realizare personală şi colectivă.

Din toate părţile, Umanitatea cheamă la renaştere spirituală. Prin valorile pe care le reprezintă, Ritul nostru se înscrie într-o astfel de perspectivă!